Cristi Bageac

Salut! Cristi sunt !

De cântat... am început să cânt devreme, la vreo 6 ani, dintr-o pasiune pe care nici măcar nu o conştientizam atunci. Imi plăcea foarte tare să văd cum stăteau agăţate chitările în vitrinele magazinelor de instrumente muzicale..., drept urmare am început să cânt la pian 🙂. Până nu am văzut unul în mărime naturală, nu aveam de unde să ştiu că mă voi ataşa atât de tare de acest instrument. Probabil aş fi ştiut mai devreme, dacă ar fi agăţat cineva un pian în vitrinele alea... .

În momentul de faţă, pasiunea pentru muzică s-a extins şi în domeniul producţiei muzicale, studioul de înregistrări fiind locul unde imi desfăşor o mare parte din activitate.

Ce m-a învăţat muzica? M-a învăţat să iubesc oamenii, pentru că fiecare om este special. M-a învăţat să iubesc viaţa, pentru că este unică şi m-a învăţat datoria de a încerca să fac din fiecare clipă o amintire frumoasă, un moment pe care sa mi-l amintesc cu zâmbetul pe buze. Cred că asta este reţeta unei armonii perfecte... şi dacă tot veni vorba despre armonie, în JumiJuma nu sunt doar cel care cânta la clape şi voce, ci sunt şi acela care strigă acordul urmator :P.

Mai mult decât un motto: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!"

Ps: În JumiJuma este o armonie perfectă!

Featured Artists